Au fost reluate căutările copilului dispărut, joi, în mare. FOTO ISU „Dobrogea”
Salvatorii constănțeni au intrat în alertă, vineri la prânz, după ce o fetiță în vârstă de 11 ani a fost la un pas să se înece în mare, în stațiunea Mamaia.
Potrivit pompierilor constănțeni, alerta a venit de pe o plajă din zona hotelului Amiral din Mamaia, fata fiind scoasă la mal în viață. La fața locului a intervenit un echipajul medical SMURD.
„Fata de 11 ani a fost predată echipajului de pe ambulanță, conștientă și cooperantă”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU „Dobrogea”, Anamaria Stoica.
Alți doi copii, de 12 și 13 ani, au fost dați dispăruți în apele mării, joi, tot în stațiunea Mamaia. Unul dintre ei a fost scos la mal și resuscitat, fiindu-i salvată viața, în timp ce salvatorii, pompieri, scafandri și polițiști de frontieră, încă încearcă să-l găsească pe cel de-al doilea.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice – Biroul de Investigare a Criminalității Economice Mangalia au pus în executare duminică, 1 august, două mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar ce vizează săvârșirea infracțiunii […]
Polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației rutiere au desfășurat joi, 13 ianuarie, controale în trafic pentru identificarea conducătorilor auto care nu dețineau autorizație de folosire a tramei stradale și aviz de traseu, conform HCL […]
Locuitorii municipiului Constanța sunt încurajați să se implice activ în protecția mediului, în perioada 23 – 28 august, prin colectarea separată a deșeurilor electrice și electronice. ECOTIC alături de partenerii săi – Consiliul Județean Constanța, […]
Be the first to comment