EXCLUSIV “M-am săturat de inamicii din tranșee”. Florin Mitroi rupe tăcerea după demisia de la Consiliul Județean Constanța

Florin Mitroi FOTO Adrian Boioglu

Florin Mitroi a făcut, pentru CTnews, primele declarații publice după demisia din funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța, vorbind deschis despre presiunea politică, lipsa de sprijin și decizia de a se retrage din viața publică.

„De șase luni sunt hăituit. M-am săturat de inamicii din tranșee. Se trage în mine din toate părțile și nu am sprijin. Sunt dezamăgit”, a declarat Florin Mitroi.

Fostul președinte al CJ Constanța a explicat că motivele demisiei sunt atât politice, cât și personale. Mitroi a spus că viața de familie a avut cel mai mult de suferit în această perioadă.

„Nu mi-am văzut nepoata de trei săptămâni. Am familie, iar de ei nu mai am timp”, a declarat Florin Mitroi.

În plan politic, Mitroi a indicat lipsa unei validări și a unui sprijin clar în interiorul partidului. Acesta a afirmat că Bogdan Huțucă, fost președinte al PNL Constanța, nu i-a oferit susținerea politică necesară pentru a-și continua mandatul.

Întrebat dacă ia în calcul o revenire în administrația locală, la Primăria Valu lui Traian sau într-o altă funcție publică, Florin Mitroi a respins categoric această variantă.

„Nu mai vreau politică. Vreau să mă dedic familiei și afacerilor”, a declarat Florin Mitroi.

Demisia lui Florin Mitroi din fruntea Consiliului Județean Constanța a fost anunțată oficial în cursul zilei de astăzi, într-un context tensionat pe scena politică locală, marcat de conflicte interne și presiuni publice.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*