Eveniment cultural la Cumpăna. Proiecția unui film documentar și un recital de pian și vioară, programate pe 8 februarie

Afișul documentarului "Muzica anilor de război"

Primăria și Consiliul Local Cumpăna, reprezentate legal prin persoana primarului, doamna Ec. Mariana Gâju, vor organiza în data de 8 februarie, începând cu ora 17.30, în sala mare a Căminului Cultural, un eveniment cultural.

În cadrul acestui eveniment vor avea loc proiecția filmului documentar “Muzica rănilor de război” și un recital pian-vioară susținut de violonistul Sabin Penea, alături de pianista Eliza Gabriela Puchianu.

Filmul documentar „Muzica rănilor de război” spune povestea uneia dintre cele mai importante prezenţe din cultura românească: George Enescu, sub interpretarea actorului Marius Manole și a violonistului Sabin Penea, câștigătorul mai multor premii internaționale.

Filmul evocă perioada 1912-1918, de dinaintea şi în timpul Primului Război Mondial, în care George Enescu s-a implicat activ în sprijinirea oamenilor afectaţi de prima conflagraţie mondială. Chiar Enescu este cel care a spus: “Eu mi-am slujit țara cu armele mele: pana, vioara şi bagheta.” Toată povestea este prezentată prin intermediul unor mărturii mai puțin cunoscute.

Proiectul “Muzica rănilor de război”, realizat de Asociaţia pentru Educație și Sănătate „Mens Sana”, finanţat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, având ca partener oficial Muzeul Național George Enescu, este o iniţiativă ce a luat naştere din nevoia de a ajuta tinerii să conştientizeze că acest popor şi această ţară, fără valorile de bază perpetuate din generaţie în generaţie, nu poate dăinui.

În cadrul evenimentului sunt așteptați rerezentanți ai direcțiilor și instituțiilor județului Constanța.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*