O autocisternă încărcată cu 20 de tone de gaz petrolier lichefiat (GPL) s-a răsturnat marți, 27 aprilie, în afara carosabilului, pe DN 2A Ovidiu – Hârșova, în zona localității Mihail Kogălniceanu. Evenimentul nu s-a soldat cu victime, dar pompierii au blocat drumul pe ambele sensuri de mers pentru a preîntâmpina producerea unei tragedii.
Potrivit polițiștilor, accidentul s-a petrecut în jurul orei 16.00, când ansamblul auto a pătruns în sensul giratoriu aflat la intrarea în comuna Mihail Kogălniceanu. Cisterna se deplasa dinspre Ovidiu către Mihail Kogălniceanu, iar la ieșirea din sensul giratoriu s-a răsturnat. Șoferul, care se afla singur în cabină, a pierdut controlul direcției, iar autocisterna s-a răsturnat în afara carosabilului. Nu a fost nimeni rănit, dar traficul rutier a fost întrerupt pentru desfășurarea intervenției la locul producerii accidentului.
La fața locului au fost solicitați să intervină militarii Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța, care, deși nu aveau loc scurgeri de combustibil, din precauție, pentru evitarea producerii unei tragedii, au decis blocarea drumului pe ambele sensuri de mers.
„Pericolul există și asigurăm măsuri preventive până la finalizarea acțiunii, dar, din fericire, momentan nu sunt scurgeri”, au precizat reprezentanții ISU „Dobrogea”.
În prezent se așteaptă ca la fața locului să ajungă o altă cisternă, care să preia încărcătura din cea răsturnată, iar circulația va fi restricționată până nu va mai fi considerat niciun pericol.
Be the first to comment