Două persoane au fost găsite carbonizate și în stare de putrefacție într-o locuință din Ghindărești

Camera unde au fost găsite persoanele decedate de la Ghindărești. FOTO SAJ Constanța
Camera unde au fost găsite persoanele decedate de la Ghindărești. FOTO SAJ Constanța

Descoperire macabra într-o locuință din localitatea constănțeană Ghindărești. Doi bărbați, frați, au fost găsiți carbonizați și în stare de putrefacție.

Cadavrele celor doi bărbați, de 55 și respectiv 60 de ani, au fost găsite întâmplător de către un vecin. Acesta a mers în vizită la cei doi de care nu reușea să dea la telefon de câteva zile și i-a găsit fără suflare.

În locuință se vedeau urmele unui incendiu, dar care nu s-au propagat în exterior, iar cele două victime, afectate probabil inițial de monoxidul de carbon, erau carbonizate.

La fața locului a fost solicitat și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Constanța, echipajul medical constatând decesul acestora.

Cazul a fost preluat de către polițiștii constănțeni care urmează să stabilească împrejurările în care a izbucnit incendiul și a survenit moartea celor doi.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*