Două persoane au ajuns la spital în urma unui incendiu în comuna Ciobanu. FOTO ISU „Dobrogea”
Două persoane au ajuns la spital, luni, după ce un incendiu a distrus o anexă de vară într-o gospodări din comuna Ciobanu.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța, pompierii militari au fost solicitați să intervină, luni, pentru a lichida un incendiu izbucnit într-o gospodărie din comuna Ciobanu. La locul intervenției s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj de prim ajutor.
„Pompierii au intervenit pentru lichidarea incendiului izbucnit la o anexa de vară. Incendiul a fost stins în limitele găsite. A ars anexa, pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați. Din primele informații, două persoane au avut nevoie de asistență medicală şi au fost transportate la spital de paramedici”, au precizat sursele citate.
Pompierii au stabilit un aragaz defect drept cauza probabilă a incendiului.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
O mașină a fost distrusă vineri seara într-un incendiu în stațiunea Mamaia. Nu au existat persoane rănite în urma evenimentului. Pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu la un autoturism aflat vizavi […]
Consilierii locali din Valu lui Traian au fost convocați într-o ședință extraordinară de îndată, pentru marți, 10 noiembrie, de la ora 10.30, toate proiectele de pe ordinea de zi vizându-i pe elevii comunei. Ședința va […]
Primăria și Consiliul Local al comunei Cumpăna, în colaborare cu Uniunea Democrată a Turcilor din România și Uniunea Democrată a Tătarilor Turco Musulmani din România, organizează evenimentul „Conviețuire interetnică pe plaiuri dobrogene”. Aflat la cea […]
Be the first to comment