Doliu la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța: profesorul dr. Octavian Unc a murit, răpus de Covid-19

Profesorul Dr. Dumitru Octavian UNC a fost și va rămâne unul dintre cei mai mari chirurgi din Constanța

„Noi, colectivul Spitalului Clinic Județean de Urgență <<Sf. Apostol Andrei>> Constanța ne despărțim astăzi, cu nespusă tristețe, de un mare OM, un mare doctor, un mare profesor, un mare suflet. Profesorul Dr. Dumitru Octavian Unc a plecat, prea repede, la Ceruri, în această dimineață, în ciuda eforturilor depuse de colegii noștri. Covid-19 a învins din nou.

Profesorul Dr. Octavian Unc a fost și va rămâne unul dintre cei mai mari chirurgi din Constanța, din Dobrogea, din România. Unul dintre cei mai mari medici cu care ne mândrim peste hotare. Unul dintre oamenii care a salvat mii și mii de oameni, aici, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța”, a transmis, sâmbătă, conducerea SCJU Constanța.

Despre activitatea sa profesională este greu să povestim în câteva cuvinte. A venit ca medic stagiar la Spitalul Județean Constanța în1985, în 1994 a devenit medic specialist, medic primar în 1998, iar din 2011 până în 2014 a condus Clinica de Chirurgie din cadrul SCJU Constanța. A fost iubit de colegi, de studenți și de pacienți, deopotrivă.

„M-am inițiat ca medic stagiar, în secția de Chirurgie a Spitalului Județean Constanța, unde am primit pentru prima oară „Acul” primei operații chirurgicale de la dr. Vasile Sârbu, alături de care am dobândit din dragostea de chirurgie”, spunea însuși profesorul dr. Dumitru Octavian Unc.

„Cuvintele sunt prea mici, în aceste momente grele. Transmitem sincere condoleanțe familiei îndoliate. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, au mai transmis colegii îndurerați.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*