Doi tineri, suspecți de comiterea unei tâlhării, au fost prinși de către polițiștii locali constănțeni

Suspecții au fost prinși de către polițiștii locali. FOTO DGPL Constanța

În cursul zilei de 29 octombrie, în jurul orei 13.00, membrii unei patrule auto a Direcției Generale Politia Locala Constanta au fost sesizați de un tânăr despre faptul ca in zona Modern, a fost deposedat, prin violență, de mai multe bunuri de către 2 bărbați.

În urma verificărilor efectuate in zona, pe treptele care coboară spre plaja Modern, polițiștii locali au identificat doi bărbați în vârstă de 18 ani , respectiv 19 ani din municipiul Constanța.

Cu ocazia legitimării și efectuării controlului corporal sumar asupra uneia dintre cele doua persoane de sex bărbătesc au fost găsite mai multe bunuri despre care existau indicii că aparțin persoanei vătămate.

În acest caz au fost întocmite actele prevăzute de lege în vederea sesizării instituției abilitate competente în continuarea cercetărilor pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*