Doi cetățeni libanezi, intrați ilegal în țară, au fost prinși de polițiștii de frontieră din Ostrov

Polițiști de frontieră în misiune. FOTO Garda de Coastă

Doi cetățeni libanezi, care intraseră ilegal în țară, au fost prinși de polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Ostrov, în zona localității Carvăn din județul Constanța.

Potrivit Gărzii de Coastă, joi, 12 ianuarie, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Ostrov, folosind tehnica de supraveghere din dotare, au observat în apropierea localității Carvăn, în dreptul fâșiei de protecție a frontierei de stat, două persoane care se deplasau pe jos, dinspre Bulgaria către interior. Un echipaj al poliției de frontieră a procedat la somarea și interceptarea acestora, stabilind faptul ca sunt cetățeni străini și nu vorbesc limba română.

„În cadrul cercetărilor a rezultat că cei în cauză sunt cetățeni libanezi, în vârstă de 22 și 28 ani, care au trecut fraudulos frontiera de stat a României dinspre Bulgaria”, au precizat reprezentanții Gărzii de Coastă.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de intrare în țară prin trecerea ilegală a frontierei de stat. Cei doi libanezi vor fi preluați de către autoritățile de frontieră bulgare, în baza Acordului de readmisie între România și Republica Bulgaria.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*