Discursul lui Rareș Bogdan din Parlamentul European, apreciat de liderul PNL Constanța, Bogdan Huțucă

Bogdan Huţucă

Președintele PNL Constanța, deputatul Bogdan Huțucă, a apreciat „atitudinea fermă, tăioasă și corectă” de care europarlamentarul liberal Rareș Bogdan a dat dovadă în cuvântul luat în Parlamentul European cu privire la aderarea României la spațiul Schengen.

„Discursul pe care l-a susținut Rareș Bogdan este demn de toată aprecierea, un discurs bun, bine articulat și bine argumentat. Știm bine că, de 11 ani, anumite țări au blocat procesul României de a adera la Schengen. Deși le-am tratat mereu cu respect, ne-am lovit de blocaje. Un eventual nou blocaj al aderării României va alimenta euroscepticismul și, mai ales, populismul în României, dar dincolo de aceste efecte, țara noastră a îndeplinit, cu vârf și îndesat, toate condițiile necesare de aderare”, a precizat liderul PNL Constanța, Bogdan Huțucă, pe pagina sa de socializare.

El consideră că, chiar dacă au fost discuții și atacuri nefondate ale unor membri ai Parlamentului European la adresa țării noastre, discursul lui Rareș Bogdan și al altor europarlamentari români a fost extrem de convingător și vor înclina balanța în decizia finală.

„O nouă amânare, deși este puțin probabil, ar putea adânci falia existentă între Occident și Europa de Est. De aceea sper ca rațiunea să învingă la nivelul decidenților europeni în această iarnă critică și cu provocări multiple pentru Europa”, a mai scris Bogdan Huțucă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*