Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe o conductă de alimentare cu apă, de pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu (zona Rompetrol) din municipiul Constanța, RAJA SA a sistat furnizarea apei potabile în zonă, miercuri, 14 aprilie, până la ora 18.00.
Sunt afectați de lipsa apei consumatorii cuprinși în perimetrul delimitat de bulevardul Alexandru Lăpușneanu – strada Suceava – strada Lotus – strada Cișmelei – strada Dispensarului – bulevardul Alexandru Lăpușneanu, precum și cei arondați punctului termic 140.
„Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp”, au transmis reprezentanții RAJA Constanța.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Președinte PNL Constanța, deputatul Bogdan Huțucă, crede că suspendarea taxei pentru traversarea podului de la Fetești până la finalizarea lucrărilor la podul de peste brațul Borcea este un lucru bun, dar care este numai o […]
Primăria Cumpăna organizează vineri, 24 februarie, de Dragobete, un eveniment care va avea loc la Casa de Cultură din localitate. „În perioada aceasta iubirea plutește în aer, iar ca în fiecare an Primăria și Consiliul […]
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă împreună cu inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța – Sud Agigea au descoperit în Portul Constanţa, într-un container sosit din China, 512 perechi de […]
Be the first to comment