Primăria Municipiului Medgidia va găzdui o dezbatere publică pe data de 20 iunie 2023, la ora 10.30, în sala de ședințe a Consiliului Local.
Scopul acestei dezbateri este abordarea problemei câinilor fără stăpân și a consecințelor generate de prezența lor pe domeniul public al UAT Medgidia.
Municipalitatea Medgidia a publicat materiale relevante pentru consultare pe site-ul său oficial, la secțiunea „Interes Public – Transparență decizională”. Aceste materiale sunt puse la dispoziția cetățenilor, oferindu-le ocazia de a se informa cu privire la situația actuală a câinilor fără stăpân și la provocările asociate cu aceștia în comunitate.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
În perioada 5- 7 martie 2024, s-au desfășurat probele scrise din cadrul simulării naționale a examenului de bacalaureat, în 58 de unități de învățământ- centre de simulare din județul Constanța. Probele scrise au fost susținute […]
Doi elevi s-au luat la bătaie într-o școală din Cumpăna, iar polițiștii cercetează cazul. Ca urmare a imaginilor apărute în spațiul public, privind doi elevi care s-ar fi agresat fizic reciproc într-o școală din comuna […]
La Universitatea Maritimă din Constanța începe vineri, 1 iulie, sesiunea de vară a concursului de admitere pentru programele de licență și de masterat. Potrivit rectorului instituției de învățământ superior, prof. univ. dr. ing. Violeta Vali […]
Be the first to comment