Deșeuri de sticlă spartă, descoperite în Punctul de Trecere a Frontierei de la Negru Vodă

Deșeuri de sticlă spartă, descoperite în PTF Negru Vodă

Polițiștii de frontieră constănțeni, împreună cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Constanța, au descoperit, într-un autocamion cu remorcă sosit din Bulgaria în Punctul de Trecere a Frontierei Negru Vodă, 22 de tone de deșeuri de sticlă spartă, neconformă.

Potrivit Gărzii de Coastă, polițiștii de frontieră, împreună cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Constanța, au efectuat vineri, 09 aprilie, în Punctul de Trecere a Frontierei Negru Vodă, pe sensul de intrare în țară, controlul unui autocamion cu remorcă, înmatriculat în Bulgaria. Acesta era condus de un cetățean bulgar în vârstă de 59 ani și transporta deșeuri de sticlă pentru o societate din România.

În urma efectuării verificărilor, s-a constatat ca in mijlocul de transport se afla cantitatea de 22.000 de kilograme de sticlă spartă (securizată), neconformă cu ceea ce era menționat în documente, fapt pentru care lucrătorii din cadrul Gărzii de Mediu Constanța nu au permis intrarea pe teritoriul României, autocamionul fiind întors pe teritoriul Bulgariei.

Deșeuri de sticlă spartă, descoperite în PTF Negru Vodă

În cauză polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de export sau import de deșeuri cu încălcarea dispozițiilor legale în domeniu.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*