Deschiderea anului școlar la Colegiul Național
Militar „Alexandru Ioan Cuza” din Constanța
Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” va desfășura luni, 11 septembrie, ora 09.00, festivitatea de deschidere a anului de învățământ 2023-2024.
Conform tradiției, cei 144 elevi de clasa a IX-a (37 fete și 107 băieți) vor rosti, în prima lor zi de școală, ca liceeni, legământul de credință: „Mă leg să învăț carte, să-mi oțelesc brațul și inima, spre a sluji cu destoinicie Patria și Armata României. Așa să-mi ajute Dumnezeu!”.
La activitate, va fi prezent șeful Statului Major al Forțelor Navale, viceamiral Mihai Panait, împreună cu reprezentanți ai Statului Major al Apărării, comandanți de mari unități și unități din Forțele Navale
Române, oficialități locale, cadre didactice, părinți și rude ale elevilor.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi, a anunțat că în acest an a pus accent pe investitții strategice, pe proiecte finalizate, dar […]
Sistemul de semaforizare din intersecția bulevardului Alexandru Lăpușneanu cu strada Soveja, din dreptul City Mall, va fi întrerupt, total, de sâmbătă, 22 […]
Primarul orașului Murfatlar, Gheorghe Cojocaru, a fost invitat la emisiunea de la CTnews TV, realizată de jurnalistul Adrian Boioglu. În cadrul discuției, […]
Be the first to comment