Deputatul USR George Gima a organizat dezbaterea ,,Snagov 30 – Reafirmarea consensului pro-european”

Deputatul USR George Gima a organizat dezbaterea ,,Snagov 30 - Reafirmarea consensului pro-european”

Deputatul USR George Gima, membru al Comisiei pentru Politică Externă, a organizat, la sfârșitul lunii iunie, dezbaterea „Snagov 30 – Reafirmarea consensului pro-european”, în colaborare cu Institutul Quartet, la Palatul Parlamentului.

Evenimentul a marcat 30 de ani de la semnarea istorică a Declarației de la Snagov, un moment definitoriu în cristalizarea consensului politic românesc pentru integrarea europeană și euro-atlantică. În contextul actual, marcat de provocări regionale, polarizare politică și ascensiunea curentelor eurosceptice, reafirmarea acestui angajament devine crucială pentru stabilitatea internă și predictibilitatea politicii externe a României.

Dezbaterea a oferit un prilej de reflecție asupra moștenirii Declarației de la Snagov, semnată de liderii tuturor partidelor parlamentare în 1995, fiind totodată o invitație la o analiză critică a acestui model de consens politic. Evenimentul a urmărit identificarea de noi idei și politici care să susțină un consens pro-european solid în deceniile următoare.

Discuțiile au fost animate de un dialog pluralist, reunind reprezentanți ai societății civile, ai mediului academic, politic și economic, care au contribuit la conturarea unei viziuni comune privind viitorul democratic al României în cadrul european.

„Le mulțumesc tuturor celor prezenți – colegi din mediul politic, profesioniști din presă, din spațiul academic, din mediul de afaceri, din societate civilă – pentru această dezbatere consistentă, care aduce în prim plan nevoia unui consens al întregii societăți, pentru a răspunde provocărilor actuale. Fie că vorbim de radicalizare, extremism, euro-scepticism, sau amenințări hibride și alte provocări interne sau regionale, riscurile pierderii busolei care ne ghidează există. Nu le putem ignora.

Iar gestiunea acestor riscuri trebuie făcută în mod responsabil, mergând la rădăcina problemei, la ceea ce polarizează societatea, de la reducerea decalajelor de dezvoltare economică până la acces la educație și la cultură.

E nevoie de un nou consens pro-european în societatea din România? Dacă da, cum aducem către consens cetățenii din întreaga țară și din diaspora?

Suntem europeni prin identitate, prin cultură, prin toate sacrificiile pe care românii le-au făcut de-a lungul istoriei. Iar astăzi, mai mult decât oricând, avem datoria să apărăm apartenența la structurile euro-atlantice și să promovăm valorile acestora în rândul tinerilor și copiilor.” – a declarat George Gima.

„Snagov 30 – Reafirmarea consensului pro-european” este unul dintre evenimentele prin care dorim să deschidem activitatea parlamentară către un dialog constructiv și constant cu societatea civilă. Scopul acestor dezbateri este de a crea punți între trecut, prezent și viitor, pentru a construi politici și inițiative legislative adaptate nevoilor societății și aspirațiilor europene ale României.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*