Trei spectacole vor avea loc la Delfinariul din Constanța la sfârșitul acestei săptămâni față de două câte sunt programate în timpul săptămânii.
Astfel, sâmbătă și duminică reprezentațiile sunt programate de la 11.00, 13.00 şi 15.00. Un bilet pentru adulți costă 20 de lei, unul pentru elevi și studenți – 5 lei, iar copiii până la vârsta de 7 ani au acces gratuit.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Un bărbat de 64 de ani a fost rănit într-un incendiu produs la o vopsitorie de pe strada Baba Novac din Constanța. Pompierii au fost chemați să intervină la o vopsitorie de pe strada Baba […]
Polițiștii din Mangalia au deschis un dosar de cercetare penală, pentru ucidere din culpă, după ce cadavrul unui bărbat a fost descoperit în bazinul portuar. Potrivit IPJ Constanța, în dimineața zilei marți, 4 iulie, în […]
Reprezentanții bisericii „Sf. Dumitru” din Constanța (zona Delfinariu) vor aduce un strop de bucurie în sufletele a 32 de copii, cu vârstele între 3 și 16 ani, de la Centrul de primiri urgențe copii abuzați […]
Be the first to comment