De la bal la poliție. Weekend cu scandaluri în stațiunea Mamaia și în cartierul Tomis Nord

Anchetat cu cătușe. FOTO Keith Allison
Suspect cu cătușe. FOTO Keith Allison

În weekend, alcoolul le-a dat puteri mai multor scandalagii. Unii dintre ei, aflați într-un club din stațiunea Mamaia, chiar s-au dat și la polițistul și jandarmul chemați să îi liniștească. Acum se dau la gratiile celulei din arestul IPJ Constanța.

În dimineața de 12 mai, aproape de ora 4.00, într-un club din stațiunea Mamaia a izbucnit un scandal, iar cineva dintre martori au sunat la 112. La fața locului a fost trimisă o patrulă mixtă, formată dintr-un polițist și un jandarm. Când oamenii legii au ajuns în club și le-au cerut scandalagiilor să se legitimeze, indivizii le-au adus injurii și amenințări atât polițistului, cât și jandarmului, agresându-i. Fără să stea prea mult pe gânduri, cei doi au chemat ajutoare, iar cei trei petrecăreți cu mușchii umflați – doi indivizi în vârstă de 30 de ani și unul de 31 de ani, toți din Constanța au fost săltați.

Autorii, au fost conduși la sediul secției de poliție pentru cercetări, aceștia fiind reținuți pentru o perioadă de 24 de ore iar la data de 13 mai, instanța a emis mandate de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile.

În cursul dimineții de 13 mai, un alt scandal a fost sesizat prin 112, în municipiul Constanța, pe strada Cișmelei, în zona Tic Tac. Aici, în fața unui bar, șase persoane care consumaseră alcool se certau.Toți cei în cauză au fost conduși la sediul Secției 2 de Poliție, și au fost sancționați contravențional pentru consumul de băuturi alcoolice în locuri publice.

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*