Dacă e miercuri, atunci este „Caravana filmului românesc” la Eforie Colorat

Ce vă vine în minte când vă gândiți la grădinile de vară de pe litoral? Amintiri din alte vremuri, nostalgie, clădirile acelea abandonate pe lângă care treceți în drum spre plajă? Vara lui 2021 vine cu o surpriză – zi de zi, între 14 iunie și 12 septembrie, grădina de vară din Eforie Sud vă așteaptă cu filme, expoziții, ateliere creative și educative, concerte și multe altele.

Astfel, în cadrul proiectului Eforie Colorat, organizat de Asociația Forumul Artelor Vizuale, fiecare săptămână a verii ce urmează va aduce în prim plan filme de scurt și lungmetraj, proiectate în colaborare cu institute culturale europene și festivaluri de film internaționale. În cadrul acestui program diversificat, serile de miercuri vor fi dedicate filmelor românești, oferite de „Caravana Filmului Românesc”.

În luna iunie, „Caravana filmului românesc – Cartea și filmul” va oferi spectatorilor filme de toate genurile pentru toate vârstele. Astfel, cei care vor alege să își petreacă serile de miercuri la Grădina de Vară Cinemascop, vor avea posibilitatea reîntâlnirii cu Amza Pellea și Mircea Albulescu în filmul „Dacii” (regia Sergiu Nicolaescu), copiii, părinții și bunicii se vor amuza privind aventurile lui Nică din „Amintiri din copilărie” (regia: Elisabeta Bostan) sau vor savura memorabilele creații artistice ale lui Horațiu Mălăele, Valentin Teodosiu, Meda Victor și Alexandru Potocean în „Nunta mută” (regia: Horațiu Mălăele).

Pe lângă filme, vizitatorii se vor bucura de expoziții de fotografie și de artă, de ateliere creative, de o bibliotecă pop-up, o zonă de realitate virtuală, concerte, și momente artistice, pe care le veți putea descoperi pe tot parcursul verii. În plus, vor fi organizate și tururi ghidate prin Eforie Sud, menite să ofere participanților o imagine de ansamblu asupra arhitecturii și istoriei locale.

Grădina de vară va fi deschisă zilnic, între 14 iunie – 12 septembrie 2021, începând cu ora 18:00, iar programul va fi publicat săptămânal, pe pagina de Facebook, Instagram și pe site-ul Eforie Colorat. Evenimentul se va desfășura în conformitate cu regulile impuse de prevenirea răspândirii și contaminării cu noul coronavirus.

La toate proiecțiile din cadrul „Caravanei filmului românesc” accesul publicului este liber, în limita locurilor disponibile!

În luna iunie, programul Caravanei filmului românesc – Cartea și filmul, la Eforie Colorat – Eforie Sud, este următorul:

GRĂDINA DE VARĂ CINEMASCOP

Miercuri, 16 iunie, ora 21.15: DACII

Regia: Sergiu Nicolaescu; Scenariul: Titus Popovici

Cu: Amza Pellea, Pierre Brice, Emil Botta, Mircea Albulescu

Miercuri, 23 iunie, ora 21.15: AMINTIRI DIN COPILĂRIE

Scenariul și regia: Elisabeta Bostan

Cu: Ștefan Ciubotărașu, Ion Bocancea, Corina Constantinescu, Emanoil Petruț

Miercuri, 30 iunie, ora 21.15: NUNTA MUTĂ

Regia: Horațiu Mălăele; Scenariul: Adrian Lustig și Horațiu Mălăele

Cu: Meda Victor, Alexandru Potocean, Valentin Teodosiu, Horațiu Mălăele

Desfășurarea evenimentului implică respectarea tuturor măsurilor de siguranță pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*