CTnews TV: Reales pentru cel de-al doilea mandat, primarul Viorel Ionescu este hotărât să continue procesul de modernizare a orașului Hârșova

Viorel Ionescu, primarul orașului Hârșova. FOTO Adrian Boioglu

Locuitorii orașului Hârșova și-au spus cuvântul și l-au reconfirmat în funcția de primar pe Viorel Ionescu (PNL), cel care conduce administrația publică locală din 2016. În așteptarea confirmării noului mandat, Viorel Ionescu a fost invitatul jurnalistului Paul Alexe în studioul CTnews TV.

Discuția a atins mai multe subiecte, începând cu modul în care au decurs alegerile locale, în urma cărora a rezultat o componență a Consiliului Local în care liberalii au obținut un număr egal de mandate cu social-democrații (câte opt), un mandat revenind celor de la Pro România. Chiar și așa, Viorel Ionescu nu se teme de faptul că raportul de forțe din CL ar putea să-i blocheze proiectele pe care le are în beneficiul locuitorilor orașului Hârșova.

Conform primarului, în noul mandat, se dorește implementarea a două mari proiecte, care au în vedere obținerea statutului de stațiune balneară pentru Hârșova, dar și racordarea localității la rețeaua de distribuție și alimentare cu gaze. Evident, nu vor ieși din atenția administrației publice locale proiectele de infrastructură și modernizare.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*