CT BUS reintroduce, de sâmbătă, traseele de noapte în Constanța

Șoferii CT BUS au încheiat protestul și au ieșit pe trasee

CT BUS reintroduce, de sâmbătă, 4 iulie, traseele de noapte N102, N 100, N2-43 și N5-40, cu o frecvență de 30 de minute.

De asemenea, linia 100M este suplimentată cu două autobuze, iar intervalul de succedare al acestora este de șapte minute. În plus, linia 100 M va circula inclusiv noaptea, sub denumirea N100, la un interval de 30 de minute.

„Puteți consulta traseele, timpii reali de sosire în stație, intervalul de succedare și programul autobuzelor în aplicația CT BUS. De asemenea, aplicația vă permite achiziționarea de bilete și abonamente electronice prin intermediul Mobil Pay sau SMS”, au precizat reprezentanții societății.

De altfel, cu ajutorul sugestiilor și observațiilor primite de la utilizatori, aplicația CT BUS de planificare a călătoriei a fost actualizată, primind un design intuitiv și un meniu reconfigurat pentru o accesare mai rapidă: timpii reali de sosire în stație a vehiculelor, o hartă a punctelor de vânzare a biletelor și abonamentelor, hărți cu toate stațiile din imediata apropiere, instrucțiuni de călătorie pas cu pas, dar și notificări despre situațiile neprevăzute apărute în trafic.

„Aplicația CT BUS este disponibilă pentru toate tipurile de telefoane mobile. Are funcțiuni suplimentare față de prima variantă și este foarte ușor de utilizat. Cu ajutorul aplicației CT BUS puteți achiziționa bilete și abonamente atât cu cardul cât și prin sms, aveți timpul real de așteptare și puteți urmări parcursul autobuzelor care sunt monitorizate prin sistemul GPS. Puteți vedea de asemenea, toate stațiile aflate în apropiere și primiți indicații pas cu pas, legate de obiectivul pe care vreți să îl atingeți. Pentru turiști este un instrument foarte facil de a se deplasa în Constanța și în stațiunea Mamaia. Pot cumpăra ușor bilete și abonamente și pot găsi toate obiectivele pe care le caută. Prin folosirea acestei aplicații, se pot primi inclusiv informații legate de distanțele pe care le poți parcurge pe jos sau cu bicicleta până la stația de autobuz”, a precizat directorul CT BUS, Bogdan Niță.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*