CT Bus prelungește programul liniilor 42, 44, 48, 51 și 101  

FOTO: CT BUS

CT BUS  anunță publicul călător că între 28-30 iulie 2023 se prelungește programul autobuzelor de pe liniile 42, 44, 48, 51 și 101.

Astfel, ultima plecare din stațiile Poarta 1 și Poarta 2 va fi de la ora 00:30. Măsura a fost luată pentru a veni în sprijinul constanțenilor care vor participa la SeaStreet – Festivalul Internațional de Teatru de Stradă, eveniment care se desfășoară în perioada precizată.

CT Bus reamintește că, pe lângă aceste rute, pe timpul nopții circulă deja autobuzele pe liniile N102, N100M, N2-43 și N5-40.

Primele curse pleacă din capetele de linie la ora 23:30.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*