Amenzi de peste 400.000 de lei, în a șasea săptămână a Comandamentului Sezon Estival 2023 pe litoralul Mării Negre

Amenzi de peste 400.000 de lei, în a șasea săptămână a Comandamentului Sezon Estival 2023

Comandamentul Sezon Estival 2023, reprezentat de inspectorii sanitari veterinari și pentru siguranța alimentelor, a intensificat în perioada 31 iulie – 6 august controalele în unitățile de producere, prelucrare, procesare, depozitare, valorificare și comercializare a produselor alimentare din cele șase zone de interes turistic de pe litoralul Mării Negre.

Rezultatele acestor activități au scos la iveală mai multe deficiențe grave în ceea ce privește siguranța alimentelor. În total, au fost verificate 252 de unități din Năvodari, Mamaia Nord, Mamaia Centru, Mamaia Sud, Costinești, Eforie Nord, Eforie Sud, Techirghiol, Mangalia și Constanța.

Printre neregulile constatate se numără comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare în spații neaprobate sanitar veterinar, nerespectarea normelor sanitare veterinare privind întreținerea spațiilor de prelucrare, depozitare și valorificare a produselor alimentare, depozitarea necorespunzătoare a acestora și lipsa documentelor care să ateste trasabilitatea produselor.

Pentru a asigura respectarea legislației în vigoare, 41 de unități au fost sancționate contravențional, cu amenzi în valoare totală de 402.000 de lei, iar activitatea unei unități a fost interzisă prin emiterea unei ordonanțe.

În plus, s-a procedat la confiscarea a 72 kg de produse alimentare nesigure, printre care se regăseau carne de vită, carne de pui, pește, produse din pește și ouă, precum și înghețată. Acestea au fost direcționate către unități de neutralizare pentru a se asigura eliminarea completă a riscurilor pentru sănătatea publică.

În scopul îmbunătățirii comunicării cu publicul și pentru a facilita raportarea eventualelor nereguli, Comandamentul Sezon Estival 2023 a pus la dispoziție un număr de telefon special: 0786.577.007. Cei interesați pot efectua sesizări sau obține informații referitoare la aspecte din domeniul siguranței alimentelor. De asemenea, un număr gratuit de Call-Center este disponibil pentru a furniza suport și informații suplimentare: 0800.826.787, apelabil din orice rețea de telefonie.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*