CS Victoria Cumpăna, campioană la Ploiești

CS Victoria Cumpăna, campioană la Ploiești. FOTO Primăria Cumpăna

Ploieștiul a găzduit, în perioada 3 – 5 septembrie, Campionatul Național de Gimnastică Ritmică Junioare 3 și Junioare 2 organizat de „CSM Ploiești – Gimnastică Ritmică” în colaborare cu „Federația Română de Gimnastică Ritmică”.

Clubul Sportiv Victoria Cumpăna a participat cu șapte gimnaste, pregătite de doamna antrenor Elena Vlad: Șelari Erika, Lutan Andrada, Lutan Antonia, Banciu Amalia, Ulrich Maya, Georgescu Bianca și Matei Miruna care au obținut cinci medalii: trei de aur și două de argint după cum urmează:

  • Locul 1 – echipe;
  • Locul 1 – Lutan Andrada – 2 medalii (individual compus și panglică);
  • Locul 2 – Matei Miruna (cerc);
  • Locul 2 – Luntan Antonia (panglică);

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*