La Cumpăna, pe 24 ianuarie se sărbătoresc 159 ani de la Unirea Principatelor Romane

Militarii, la Cumpăna FOTO Primăria Cumpăna

Primăria şi Consiliul Local al comunei Cumpăna, judeţul Constanţa, reprezentat legal prin persoana primarului, ec. Mariana Gâju, vă invită miercuri, 24 ianuarie 2018, începand cu ora 1030, în localitatea Cumpăna, unde vor avea loc manifestări prilejuite de aniversarea a 159 de ani de la Unirea Principatelor Române.

De fiecare dată, marile sărbători ale poporului român ne adună laolaltă pe toți cei cu inima română, iar Unirea Principatelor Române este unul dintre
cele mai îndrăgite momente ale istoriei noastre.

Cei 159 de ani care au trecut de la Unire ne-au arătat care este distanţa de la efort la recompensă. Faptele EROILOR noştri sunt cele care ne permit nouă să fim ceea ce suntem astăzi. Lupta românilor din toate timpurile a fost dusă pentru noi – cei care suntem acum aici. Pentru că noi suntem cei care ne bucurăm astăzi de reuşita lor, la fel cum mâine sperăm să se bucure copiii noştri de reuşitele noastre.

Aducem astfel, un pios omagiu tuturor eroilor neamului românesc, mai ales celor care mai sunt astăzi printre noi, mulţumindu-le pentru demnitatea cu care au apărat interesele şi integritatea României Unite.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Constanța NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*