Copiii din toată țara se pregătesc de concurs! Festivalul Mamaia Copiilor, aflat la a XVIII ediție, va avea loc în perioada 10-14 iulie 2018

Afișul Festivalului "Mamaia Copiilor"
Afișul Festivalului "Mamaia Copiilor"

Finaliștii preselecțiilor, desfășurate în toată țara, vor petrece o săptămână la mare, pentru a concura în etapa finală a Festivalului Național de Creație și Interpretare Mamaia Copiilor, la secțiile Creație, Interpretare și Show.

Anul acesta, prin sprijinul Primăriei Municipiului Constanța, Festivalul Mamaia Copiilor se va desfășura în Mamaia, pe scena din Piațeta Cazino și pe cea din Piațeta Perla.

Suntem încântați de sprijinul acordat de Primăria Constanța pentru relocarea festivalului în stațiunea Mamaia, acolo unde acesta a luat naștere.

Mulțumim TVR pentru acceptarea invitației noastre de a transmite live concursul. Astfel, Mamaia Copiilor își recapătă faima de altă dată. Mai ales în acest an, odată cu împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire, vrem să arătăm întregii țări acești copii deosebit de talentați. Le doresc mult succes!”, a declarat Directorul Festivalului, Liviu Manolache. 

Concurenții vor avea alocate repetiții pentru pregătirea spectacolului, iar concursul se va desfășura de la ora 20.00 astfel: 

  • Marti, 10 iulie: grupele de vârstă 4-6 ani și 10-12 ani (Sectiunea Interpretare),
  • Miercuri, 11 iulie pentru grupele de vârstă 7-9 ani și 13-15 ani (Sectiunea Interpretare),
  • Joi, 12 iulie pentru grupele de vârstă 13-15 ani și 16-17 ani (Sectiunea Interpretare), si secțiunea Show
  • Vineri, 13 iulie – Secțiunea de Creație

Sâmbătă, 14 iulie, de la ora 21.00, va avea loc Gala Festivalului Național de Creație și Interpretare Mamaia Copiilor 2018.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*