Constanța, sub Cod Galben de caniculă. Primăria îi sfătuiește pe constănțeni să bea apă de cișmea și să se răcorească lângă fântânile arteziene

Primăria îi sfătuiește pe constănțeni să bea apă de cișmea și să se răcorească lângă fântânile arteziene

Constanța este lovită zilele acestea de un val de căldură, ceea ce va face ca disconfortul termic să fie ridicat. De luni, 19 iulie, până miercuri, 21 iulie, meteorologii avertizează că disconfortul termic se va menține accentuat, iar pe arii extinse indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Temperaturile ridicate, în combinație cu gradul de umiditate crescut au efecte negative asupra organismului. De aceea, pentru prevenirea incidentelor în timpul perioadelor cu temperaturi ridicate, specialiștii recomandă cetățenilor să evite expunerea la soare în special în intervalul orar 11:00 – 18:00, iar în cazul deplasărilor este indicată folosirea mijloacelor de protecţie (pălării, umbrele, ochelari de soare) și purtarea hainelor largi, care să protejeze pielea, deschise la culoare. De asemenea, este recomandată hidratarea cu lichide menținute la temperatura camerei sau ceaiuri calde. Consumul de lichide reci accentuează consumul energetic și transpirația în exces. Este indicată evitarea cu strictețe a băuturilor alcoolice și al consumului excesiv de cafea, la fel ca și mâncărurile grase. Se recomandă cât mai multe fructe și legume pentru asigurarea unei hidratări lente și continue a organismului. Nu lăsați copiii singuri în mașină și mențineți legătura cu persoanele în vârstă, oferindu-le asistență ori de câte ori este nevoie.

„Dacă sunt nevoiți să se deplaseze în perioadele cu disconfort termic accentuat, constănțenii se pot răcori lângă fântânile arteziene și pot bea apă de la cișmelele stradale”, au transmis reprezentanții Primăriei Constanța.

Constănțenii, agenții economici și asociațiile de proprietari pot semnala permanent orice problemă la următoarele numere de telefon:

  • Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/550055;
  • Dispecerat Direcţia Generală Poliția Locală – 0241/484205;
  • Dispecerat Serviciul Protecție Civilă, Securitate, Sănătate în Muncă și Situații de Urgență – 0737552271.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*