Consiliul Județean Constanța a anunțat cine va construi Departamentul Sănătatea Mamei și Copilului de la Spitalul Județean Constanța

Macheta noului spital de la Constanța

Consiliul Județean Constanța continuă demersurile în cadrul proiectului “Construire corp nou – departament sănătatea mamei şi copilului Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sf. Apostol Andrei Constanţa”!

În data de 20 septembrie 2023, instituția noastră a finalizat procedura de achiziție a serviciilor de proiectare (faza PT), asistență tehnică și execuție în cadrul proiectului “Construire Corp nou – Departament Sănătatea mamei și copilului Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf. Apostol Andrei Constanța”. Prin urmare, Consiliul Județean Constanța a anunțat câștigătorul acestei proceduri, respectiv operatorul economic Asocierea CONCELEX SRL–CONCELEX ENGINEERING SRL–PALEX CONSTRUCTII INSTALATII SRL–CONCRETE&DESIGN SOLUTIONS SRL.

În urma acestui anunț, au fost formulate două contestații adresate Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC), de către Asocierea SSAB-AG și CONSTRUCȚII ERBAȘU SA.

Astăzi, 07 noiembrie 2023, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a emis decizia sa cu privire la contestațiile formulate împotriva rezultatului procedurii de achiziție.  Decizia CNSC a fost una de respingere a contestațiilor, astfel că rezultatul procedurii de achiziție a rămas neschimbat. Operatorul economic câștigător rămâne Asocierea CONCELEX SRL– CONCELEX ENGINEERING SRL–PALEX CONSTRUCTII INSTALATII SRL–CONCRETE&DESIGN SOLUTIONS SRL.

“Proiectul privind construirea Spitalului de Pediatrie Mama și Copilul avansează și au fost luate decizii importante în acest sens. Proiectarea și execuția de lucrări va fi realizată de operatorul economic Asocierea CONCELEX, conform Deciziei CNSC, emisă astăzi. Următorii pași prevăzuți în această procedură includ demersurile specifice de semnare a contractului. De asemenea, se va constitui garanția de bună execuție aferentă contractului, iar apoi va fi emis Ordinul de Începere pentru serviciile de proiectare (faza PT) și execuție.

Suntem dedicați continuării acestui proiect important care vizează îmbunătățirea infrastructurii medicale și serviciilor de sănătate în beneficiul locuitorilor județului nostru. Personal, voi urmări cu atenție implementarea acestui proiect și voi reveni, periodic, cu actualizări privind evoluția acestuia.” – Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*