Consilierii locali din Mangalia au votat majorarea burselor elevilor

Consilierii locali din Mangalia au votat majorarea burselor elevilor. FOTO Primăria Mangalia

Consiliul Local Mangalia a aprobat, luni, 29 martie, într-o ședință ordinară desfășurată online, mai multe proiecte de hotărâre cu caracter social și administrativ.

Astfel, bursele școlare au fost majorate pentru a motiva elevii să obțină rezultate cât mai bune la învățătură. Pentru elevii care beneficiază de burse de merit, suma s-a majorat de la 80 la 140 de lei, pentru beneficiarii burselor de studiu și sociale, sumele alocate au crescut de la 60 la 120 de lei, respectiv de la 55 la 100 de lei. Pentru elevii care obțin burse de performanță, suma se menține la valoarea anului școlar anterior, respectiv 200 de lei.

Printre proiectele adoptate se mai numără și cel privind organizarea rețelei școlare, în anul 2021 – 2022.

Cu aceeași ocazie, aleșii locali au mai votat proiectul de hotărâre privind acordarea unor ajutoare financiare pentru preșcolarii și elevii proveniți din familii defavorizate, care locuiesc în zonele Barieră, Herghelie, IAS, Fruviileg, Zootehnie.

„De mai mulți ani ne îngrijim de acești copii să aibă transport gratuit la unitățile de învățământ din oraș, hrană, îmbrăcăminte și rechizite, pentru că ne dorim ca ei să meargă la școală și să nu abandoneze din cauza lipsurilor materiale”, a precizat primarul Mangaliei, Radu Cristian.

Edilul a mai inițiat un proiect destinat tuturor elevilor din celelalte județe ale țării, care vor să vină în tabără, pe litoral. Aleșii locali au aprobat studiul de prefezabilitate al acestui proiect, care vizează construirea a șapte imobile-spații de cazare, în zona „Prichindel” din stațiunea Neptun. Locurile de cazare și agrement vor dispune de spații de servit masa, bucătărie, spații de depozitare, administrative, cabinet medical, terenuri de baschet, volei, piscine, locuri de joacă, etc.

Cele șapte corpuri de clădire cu regim de înălțime P+1E și o capacitate de 140 de paturi vor fi edificate, prin reamenajarea bazarului „Prichindel” din stațiunea Neptun, cu scopul extinderii activităților extracurriculare, într-un cadru educațional adecvat, dar și pentru dezvoltarea infrastructurii turistice, în zona de sud a litoralului.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Constanța NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*