
Sărbătoare de suflet pentru credincioșii din comuna Cumpăna. În perioada 10–14 octombrie 2025, Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” – Cumpăna II marchează hramul bisericii, un moment de rugăciune, credință și comuniune, care adună an de an întreaga comunitate în jurul valorilor creștine.
Evenimentele religioase se desfășoară cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, și cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cumpăna, instituții care susțin constant activitatea parohiei și viața spirituală a localității.
Programul hramului cuprinde, pe lângă slujbele religioase zilnice, și momente deosebite de rugăciune și binecuvântare. Duminică, 12 octombrie, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie va oficia Taina Sfântului Botez pentru copiii aflați în asistență maternală, o slujbă cu profunde semnificații, care aduce lumină și speranță în sufletele celor mici.
De asemenea, în aceste zile de sărbătoare, enoriașii se vor putea închina la raclele ce adăpostesc moaștele Sfinților Apostoli Petru și Pavel, ale Sfinților Mucenici Epictet și Astion, ale Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina și ale Sfântului Ierarh Ioan Maximovici, aduse special pentru hram, alături de veșmintele Sfintei Cuvioase Parascheva, păstrate în biserica parohiei.
Ziua de marți, 14 octombrie, va fi dedicată marii sărbători a Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea parohiei și a întregii comunități. Sfânta Liturghie va fi săvârșită în sobor de preoți și diaconi, avându-l ca protos pe Părintele Protoiereu Jan Mihai, iar la final, toți cei prezenți vor fi invitați la o agapă frățească.
Hramul bisericii din Cumpăna nu este doar un eveniment religios, ci și o mărturie a unității și credinței care definesc această comunitate. Cu inimile deschise și cu rugăciunea în suflet, cumpănenii se pregătesc să o cinstească pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, protectoarea lor spirituală.
Be the first to comment