Competiție de șah pentru elevii din Constanța

FOTO Primăria Constanța

Sâmbătă, 23 septembrie 2023, la Restaurant Sport din Constanța, se va desfășura „Campionatul Municipiului Constanța pentru juniori”, etapă din cadrul proiectului „Șah în școală” promovat de Asociația Județeană de Șah în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Constanța, Direcția Județeană de Tineret și Sport, Palatul Copiilor Constanța și finanțat de Primăria Municipiului Constanța.

Succesul de care s-a bucurat prima ediție a proiectului „Șah în școală” a demonstrat încă o dată popularitatea foarte mare a șahului în rândul elevilor. Pentru cei care au ales să învețe și să practice sistematic acest sport, se organizează acest campionat pe 5 grupe de vârstă, separat fete și băieți: B-08, B-10, B-12, B-14, B-18, respectiv F-08, F-10, F-12, F-14, F-18.

Aproximativ 150 de elevi din învățământul preuniversitar, care sunt legitimați la cluburi sportive sau sunt înscriși la cursurile de șah care se desfășoară în școli, se vor înfrunta pe parcursul a cinci runde, la timpul de joc de 10 min. + 2 sec. de fiecare jucător, între orele 10:00 – 16:00.

Înscrierile se fac la adresa de e-mail iclaudiub@gmail.com, până joi, 21.09.2023, ora 18:00 și vor cuprinde următoarele date: numele, prenumele, anul nașterii, școala și clasa.

Pentru o mai bună desfășurare a activităților organizatorice, concursul va avea loc în două etape:

– de la ora 10:00-13:00 elevii din învățământul primar (70/80);

– de la ora 13:00-16:00 elevii din gimnaziu și liceu (60/70).

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*