Cod galben de vreme severă la Constanța. FOTO Primăria Constanța
După zilele de caniculă, Centrul Meteorologic Regional Dobrogea a emis o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică ce va afecta județul și municipiul Constanța.
Astfel, începând de miercuri, 18 august, de la ora 10.00, până joi, 19 august, la ora 10.00, se vor semnala frecvente descărcări electrice, averse torențiale și pe alocuri vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 25 – 40 l/mp și izolat 50 – 60 l/mp.
Constănțenii, agenții economici și asociațiile de proprietari pot semnala permanent orice problemă la următoarele numere de telefon:
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Având în vedere finalizarea lucrărilor tehnologice la instalația provizorie de furnizare a energiei termice primare/ transport către punctele termice 17, 18, 19, 20, 22, 23, 25, 42, 55, 56, 57, 59, 73, 74, 75, 76, […]
Vineri, 26 aprilie 2024, începând cu ora 11:00, în cadrul Complexului Sportiv “Centenar 2018” din comuna Cumpăna se va disputa Finala celei de a IV-a ediții a competiției “Cupa Satelor la fotbal U13 – Faza […]
Reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța spun că, în cazul fetiței găsite decedată în orașul Cernavodă, familia acesteia se afla în atenția instituției din data de 15 ianuarie 2020, când Telefonul […]
Be the first to comment