Cluburi și restaurante controlate pentru poluare fonică: unul a fost închis

Muzica dată prea tare a dus la închiderea unui local. FOTO Chad Kirchoff

În cursul lunii februarie, în zilele de 16 și 24, polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală, în colaborare cu lucrători din cadrul Grupării Mobile de Jandandarmi Tomis Constanta și reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică Constanța, au acționat pe raza municipiului Constanța, în scopul verificării spațiilor publice închise tip bar/restaurant care tulbură ordinea publică prin zgomote emise de instalații de sonorizare.

Au fost depistate mai multe nereguli, administratorii societăților comerciale respective fiind sancționați ulterior, după ce s-au prezentat la sediul DGPL. Astfel, procesele verbale de constatare au fost întocmite în data de 7 martie, oamenii legii dispunând măsuri de sancționare contravențională cu amenzi în valoare totală de 2.000 lei pentru trei persoane juridice care încălcau prevederile Legii 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. Cu ocazia activității de control, pentru un agent economic a fost dispusă și sancțiunea complementară de suspendare a activității pentru depășirea nivelului de zgomot.

Reprezentanților legali ai unităților de alimentație publică tip bar/restaurant/club, la limita cărora au fost efectuate măsurători sonometrice, li s-a adus la cunoștintă pe bază de proces verbal concluziile și recomandările organelor de control, stabilindu-se și termene de remediere a situațiilor de fapt constatate.

„Ca măsură preventivă, recomandăm agenților economici să adopte măsurile necesare pentru respectarea prevederilor legale în vigoare cu privire la desfășurarea activităților comerciale și să nu producă disconfort locuitorilor din vecinătate“, au transmis reprezentanții DGPL Constanța.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*