Primăria Constanța anunță că, în cursul nopții de joi, 1 iulie, spre vineri, 2 iulie, încep lucrările de recondiționare a carosabilului pe strada Făgetului, pe tronsonul delimitat de strada Primăverii și strada Ion Andreescu.
Echipele administratorului drumului public vor interveni cu utilaje pentru decaparea asfaltului existent, traficul rutier fiind restricționat total, între orele 19.00 – 05.00, pe sectorul de drum pe care se lucrează. Vineri, se vor executa lucrări de asfaltare, cu același regim de restricții de trafic rutier.
Conducătorii auto care locuiesc sau tranzitează zona respectivă sunt rugați să nu parcheze autoturismele pe trotuar sau pe carosabil pentru a evita ridicarea autovehiculelor.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Săptămâna aceasta, containerele speciale Polaris pentru colectarea deșeurilor voluminoase sunt amplasate în următoarele zone: Școala Nr.36 și aleea Umanității- campus Henri Coandă. Graficul de colectare a deșeurilor voluminoase poate fi consultat pe site-ul Primăriei Municipiului […]
Povestea “Crăiasa Zăpezii”, o adaptare după Hans Christian Andersen, este pusă în scenă la Teatrul pentru copii și tineret „Căluțul de Mare” din Constanța. Spectacolul este programat duminică, 15 decembrie, de la ora 10. Redacția […]
Administrația Națională „Apele Române” a realizat o inventariere a sectoarelor de plajă. Conform Ordonanței nr. 8/martie 2023, ANAR are în vedere organizarea unei noi proceduri de licitație publică cu scoaterea la licitație a subsectoarelor neatribuite […]
Conform traditiei, treaba este facuta pe jumatate si in timp triplu de catre Disconfort Urban.