Cinci copii au ajuns la spital după ce s-ar fi intoxicat cu clorul dintr-o piscină din stațiunea Mamaia

Mai mulți copii, cu vârste cuprinse între 3 şi 9 ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale vineri, 25 iunie, după ce au prezentat simptome similare unei intoxicații cu clor, acuzând de dureri în gât şi vărsături, după ce s-au scăldat în piscina unui complex din stațiunea Mamaia. Cazul a intrat și în atenția polițiștilor.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța, cadrele medicale au fost solicitate să intervină în stațiunea Mamaia, la un complex hotelier, după ce mai mulți copii s-ar fi intoxicat cu clorul din piscină.

„În jurul orei 13.00, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgență Dobrogea al județului Constanța a fost solicitat să intervină la o piscină din Mamaia Nord, acolo unde câțiva copii acuzau stare de rău. La fața locului au fost alocate trei echipaje de prim ajutor, un echipaj de terapie intensivă și două echipaje din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Constanța. Sosiți la fața locului, colegii au găsit 10 copii, cu vârste cuprinse între trei și nouă ani, toți însoțiți de părinți, care aveau dureri de gât și vărsături. Aceștia au fost evaluați medical la fața locului și, ulterior, cinci dintre ei au fost transportați la Spitalul Județean Constanța. Din primele informații se pare că toți acești copii s-ar fi intoxicat cu clorul din piscină”, au declarat reprezentanții ISU „Dobrogea”.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală, in rem, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*