EXCLUSIV FOTO VIDEO CFR Călători a anulat două trenuri de Constanța pentru a face loc celor închiriate pentru miting

Simpatizanții PSD și membrii de partid s-au strâns în Gara CFR Constanța pentru a pleca la București. FOTO Cătălin SCHIPOR

 

Din Gara CFR Constanța vor pleca sâmbătă 9 iunie două trenuri speciale către Capitală pentru a duce manifestanții la miting, la diferență de jumătate de oră. Oficialii CFR Călători au confirmat că au fost încheiate și plătite contracte comerciale pentru trenuri către București.

Potrivit unor surse neoficiale, este vorba de două garnituri de tren, formate din câte șapte vagoane duble, a câte 120 de locuri, ceea ce înseamnă 840 de locuri pe scaune. Primul va pleca din Gara CFR Constanța la ora 14.40 și va avea cursă directă până la București, iar celălalt va pleca jumătate de oră mai târziu, dar va opri în stațiile mari: Fetești, Lehliu, etc. Pentru a face loc acestor garnituri au fost anulate trenurile 1583 București – Constanța din data de 9 iunie și 1584 din data de 10 iunie pe relația Constanța – București

„Sunt încheiate trei contracte comerciale pentru trenuri către București. Au fost plătite și vor fi puse în circulație conform graficelor convenite“ a declarat Adrian Vlaicu, purtătorul de cuvânt al CFR Călători.

Liviu Dragnea, președintele PSD, a anunțat  că formațiunea pe care o conduce va organiza un miting “împotriva abuzurilor de mai mult timp” şi a încălcării principiilor statului de drept. Mitingul PSD are loc sâmbătă, 9 iunie, în Piața Victoriei din București, la ora 20:00.

UPDATE:

Se pare că trenurile 1583 și 1584 sunt în circulație, fiind vorba doar de o modificare de orar. Trenul 1583 a ajuns la ora 12.10 în loc de ora 11.52 așa cum era trecut în grafic.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

5 Comments

  1. Domnilor ziaristi, unde ati vazut ca este anulat trenul 1583? Sunt in acest tren , a plecat la ora 09:30 din Bucuresti conform graficului si va ajunge la timp in Constanta la ora 12:11. Poate veniti in gara sa-l pozati, trenul tocmai ce a trecut de Dorobantu

      • Buna ziua,
        Felicitari pentru raspunsul si pentru modificari.Totusi chiar si informatiile neoficiale trebuiesc verificate, mai ales ca cfr.ro si cfrcalatori.ro sunt situri destul de accesibile. Oricum era sinucidere curata anularea acestor trenuri mai ales in week-end, trenul circuland full pana la destinatie

  2. Si mai este o mica greseala in articol: trenul de 14:40 este cel cu opriri conform trasei aprobate in Basarabi(14:55-14:58) Medgidia((15:12-15:15) Saligny(15:27-15:30) si Cernavoda Pod(15:37-15:40) . Deci nici vorba de Lehliu sau Fetesti, pentru ca fiind platit de organizatia ciumei rosii Constanta nu opreste decat in judet.Al doilea tren circula fara oprire si soseste in Bucuresti Nord la 17:50.O zi buna! :)

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*