Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat într-un autoturism, pe sensul de intrare în țară, un cetățean român pe numele căruia a fost emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de către autoritătile române.
Potrivit Gărzii de Coastă, în data de 26.11.2024, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vama Veche, pe sensul de intrare în țară, au efectuat controlul asupra unui autoturism în care se afla un cetățean român, de 49 de ani, din Constanța.
Astfel, în urma verificărilor specifice, polițiștii de frontieră au descoperit faptul că pe numele acestuia era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de către Tribunalul Giurgiu.
Ca urmare a celor constatate, a fost luată măsura reținerii persoanei, care a fost predată unei echipe operative din cadrul IPJ Constanţa.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Unul dintre cei mai longevivi primari din județul Constanța, Vasile Neicu, a murit pe 6 mai 2017. Neicu era la cârmea comunei sale de mai bine de 20 ani. Reprezentanții Partidului Social Democrat, dar și […]
Liberalii conduși de Vergil Chițac sunt supărați că Decebal Făgădău cheltuiește banii publici pentru publicitate și reclamă. Numai în lunile ianuarie și februarie 2016, din bugetul local au plecat aproape 600.000 lei – cu mult […]
La data de 19 iulie 2016, procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a emis rechizitoriul şi a dispus trimiterea în judecată a unui agent de poliție, pentru săvârşirea infracţiunii […]
Be the first to comment