Cetățean român cu mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, depistat de polițiștii de frontieră constănțeni, în PTF Negru Vodă

Control de frontieră. FOTO Poliția de Frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat într-un autoturism, pe sensul de ieșire din țară, un cetățean român pe numele căruia a fost emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de către autoritătile române.

În data de 13.10.2023, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Negru Vodă, pe sensul de ieșire din țară, au efectuat controlul asupra unui autoturism în care se afla un cetățean român în vârstă de 41 de ani.

Astfel, în urma verificărilor specifice, polițiștii de frontieră au descoperit faptul că pe numele acestuia, era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, de către Tribunalul Constanța, pentru infracțiuni la regimul stupefiantelor.

Ca urmare a celor constatate, a fost luată măsura întreruperii călătoriei persoanei respective, care a fost predată unei echipe din cadrul IPJ Constanţa.

 

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*