Cetățean grec, prins în Constanța în timp ce ignora măsura izolării la domiciliu

Cetățean grec, introdus în carantină instituționalizată la Constanța
Cetățean grec, introdus în carantină instituționalizată la Constanța

Un cetățean grec a fost introdus în carantină instituționalizată după ce a fost prins în Constanța în timp ce ignora măsura izolării la domiciliu. Pentru fapta sa, el a fost amendat cu 1.000 de lei.

Potrivit polițiștilor constănțeni, la data de 27 mai, în jurul orei 16.00, în timpul unor verificări efectuate în cartierul Boreal din Constanța, lucrători din cadrul Poliției Locale Constanța au identificat un cetățean grec, care n-ar fi respectat măsura izolării la adresa de domiciliu din municipiul Bucureşti.

„Persoana în cauză a fost sancționată contravențional, conform Legii 55/2020 și, ca măsură complementară, s-a dispus carantinarea instituționalizată în cadrul Sanatoriul Balnear din localitatea Techirghiol”, au transmis reprezentanții IPJ Constanța.

Conform legii, valoare sancțiunii aplicate cetățeanului grec a fost de 1.000 de lei.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*