Centrul orașului se transformă într-o oază de relaxare: Festival du Bonheur revine, mâine, la Constanța

Festival du Bonheur revine, joi, la Constanța, în Parcul Teatrului de Operă și Balet. FOTO Festival du Bonheur

Festival du Bonheur revine la Constanța cu o nouă ediție care se va desfășura în Parcul Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”, în perioada 25 – 28 august. Organizatorii promit o demonstrație culinară desăvârșită. Cele mai bune foodtruck-uri din România se adună pentru a oferi o paradă a savorilor.

Pe perioada evenimentului, participanții vor fi întâmpinați cu activități interactive. Cei mici pot participa la ateliere de creație, zilnic, între orele 17.00 – 20.00. În zilele de 26 și 27 august va avea loc un concurs de șah pentru copii cu vârsta mai mică de 15 ani.

Competiția se va desfășura după următorul program:

  • vineri, 26 august, ora 15.45 – ședința tehnică;
  • vineri, 26 august – trei runde, între orele 16.00 – 18.00;
  • sâmbătă, 27 august – trei runde, între orele 16.00 – 18.00.

Arbitrajul este asigurat de Marcel Ciubotariu. Înscrierile se fac în limita a 30 de participanți până la data de 25 august, ora 19.00, la numărul de telefon 0722/561.108.

Evenimentele culturale se sincronizează cu acest festival

Parcul Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” va fi animat de acorduri de jazz. Vineri, 26 august și duminică, 27 august, de la ora 19.00, vă puteți întâlni cu Romy& Jazzy Lou Band și Sebastian Burneci Quintet. Spectacolele sunt organizate de Uniunea Armenilor din România – sucursala Constanța și Comunitatea Elenă „Elpis” Constanța.

Și în această săptămână, Parcul Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” va găzdui Stagiunea estivală. Joi, 25 august, de la ora 20.30, sunteți invitați la „Magic Swing”. Duminică, 28 august, de la ora 20.30, originala scenă din fața teatrului va găzdui spectacolul „Farmecul Muzicii”.

Pentru siguranța participanților la eveniment, în perioada 24 august, ora 06.00 – 29 august, ora 03.00, se va restricționa traficul rutier pe aleea de acces către Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”.

Program Festival du Bonheur:

  • Joi, 25 august: între orele 16.00 – 23.00;
  • Vineri, 26 august – duminică, 28 august: între orele 12.00 – 23.00.

Intrarea este liberă!

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*