Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” aniversează cinci ani de la inaugurare

Centrul Cultural Multifuncțional de tineret "Jean Constantin" din Constanța. FOTO Adrian Boioglu
Centrul Cultural Multifuncțional de tineret "Jean Constantin" din Constanța. FOTO Adrian Boioglu

Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” aniversează joi, 20 aprilie, cinci ani de la inaugurare. Din 2018 și până în prezent, constănțenii s-au putut bucura de evenimente cultural – cinematografice, educative, manifestări de anvergură, de bun gust și de calitate! Nume mari au trecut pragul Centrului, contribuind la succesul unor evenimente organizate pentru constănțeni și nu numai.

„Dorim pe această cale să mulțumim tuturor celor care de-a lungul anilor și-au adus aportul la îndeplinirea scopului acestui Centru Multifuncțional. Ne dorim să veniți de fiecare dată cu bucurie. În spatele tuturor evenimentelor se află o echipă numeroasă, minunată, iar împreună ne străduim în permanență să organizăm evenimente pentru toate gusturile și pentru toate vârstele. Constănțenii merită un loc unde să petreacă timp de calitate. Vă mulțumim că ne alegeți în fiecare zi”, a declarat directorul general al Centrului, Ștefania Laura Abibula Stroe.

La 5 ani de la inaugurare, Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” va găzdui o serie de manifestări dedicate tuturor categoriilor de vârstă, cu precădere populației tinere. Și de această dată, manifestările propuse invită segmentul țintă la un program propice pentru petrecerea timpului liber.

Programul începe de dimineață, de la ora 10.00 cu proiecția filmului Coco (dublat), dedicat preșcolarilor, un festin vizual ce explorează teme importante precum: familia, cultura, viața și moartea.

Pentru adolescenți (și nu numai), va fi difuzat filmul Dungeons & Dragons: Frăția hoților, (subtitrat), un film care reușește să captiveze atenția publicului tânăr. Acesta va avea loc joi, 20 aprilie, începând cu ora 13.00.

Cei care doresc să participe, sunt rugați să sune la numărul de telefon ‎0770/439.945, persoană de contact: Oana Popescu, inspector de specialitate. Participarea este gratuită.

La ora 17.00 se va porni într-un Tur Cultural „Jean Constantin”, eveniment cultural ce poartă în semn de omagiu numele celebrului actor. Turul are ca scop incursiunea în inima Constanței, venindu-se, astfel, în întâmpinarea constănțenilor cu o plimbare „la pas”. Înscrierea se va face telefonic la numărul de telefon: ‎0770/431.994. Persoană de contact: Andreea Ștefan, inspector de specialitate. Participarea este gratuită.

De la ora 19.00, constănțenii sunt invitați la un deosebit Spectacol de Folclor, susținut de Ansamblul Folcloric Profesionist „Brâulețul”. Alături de solista Ansamblului Elena Plătică și artista Marina Sava pe scenă va urca și îndrăgitul artist Valentin Sanfira. Dirijor: Cristian Obrejan.

Accesul se face gratuit în limita locurilor disponibile.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*