FOTO Operatorul gropilor de gunoi din Costinești și din Portul Constanța, amendat de Garda de Mediu cu 155.000 de lei

Amenzi de 155.000 lei la depozitele de deșeuri. FOTO GM Constanța

O firmă specializată în managementul deșeurilor, cu depozite la Costinești și în Portul Constanța, a fost amendată cu 155.000 de lei în urma controalelor efectuate de comisarii Gărzii Naționale de Mediu Constanța.

Astfel, potrivit GM Constanța, verificările făcute la depozitele de deșeuri din Costinești și din Portul Constanța s-au finalizat cu patru sancțiuni, în valoare totală de 155.000 de lei pentru operatorul celor doua depozite de deșeuri municipale, din care 100.000 de lei a fost pentru neregulile găsite la Costinești.

Urmare a controlului planificat realizat la depozitul din Portul Constanța, operatorul a fost sancționat pentru că nu a luat măsuri de automonitorizare tehnologică în scopul evitării evacuărilor necontrolate de levigat din celula de depozitare și nu a respectat condiția din autorizația integrată de mediu referitoare la întocmirea planului privind situația existentă a depozitului.

„Începând cu data de 28 martie s-au primit mai multe sesizări cu privire la mirosul pestilențial resimțit de locuitori din cartierul Poarta 6 Constanța. Urmare a verificărilor efectuate s-a constatat că depozitul de deșeuri din Portul Constanța este sursa mirosului dezagreabil de disconfort olfactiv. Operatorul a demarat lucrări premergătoare închiderii depozitului de deșeuri, realizând lucrări de nivelare/ compactare a deșeurilor și aplicare a unui strat de impermeabilizare pe corpul depozitului. Menționam ca începând cu data de 11 februarie 2022 a fost sistata depozitarea deșeurilor, întrucât a fost atinsa capacitatea de depozitare autorizată”, au precizat reprezentanții GM Constanța.

Potrivit surselor citate, pentru soluționarea în cel mai scurt timp a problemei mirosului degajat de pe amplasament se comunică permanent cu conducerea societății responsabile, fiind transmise informări cu privire la stadiul lucrărilor și măsurile luate pentru limitarea disconfortului olfactiv în zona rezidențială. Totodată, s-a solicitat Agenției pentru Protecția Mediului să efectueze analize specifice și să comunice dacă sunt modificări ale parametrilor privind calitatea aerului înconjurător. Aspectele rămân în atenția Gărzii Naţionale de Mediu.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*