„Caravana filmelor TIFF” 2022 ajunge, mâine, la Constanța

„Caravana filmelor TIFF” 2022 ajunge, mâine, în Parcul Tăbăcărie din Constanța

Constănțenii pot urmări, în perioada 17 iulie – 14 august, în aer liber, filme selecționate și premiate la Transilvania Internațional Film Festival – TIFF.

Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, aduce din nou în atenția publicului constănțean filme de la TIFF. Prima ediție a proiectului cultural cinematografic Caravana filmelor TIFF, a fost organizată în anul 2020, bucurându-se de mare succes în rândul constănțenilor și al turiștilor veniți pe litoral. Din păcate, restricțiile cauzate de pandemia de coronavirus nu au permis organizatorilor să desfășoare proiectul și în anul 2021, însă, începând cu 17 iulie, Caravana filmelor TIFF poposește din nou la mare. Proiecțiile vor avea loc în Parcul Tăbăcăriei, în perioada iulie-august, la sfârșitul săptămânii în intervalul orar 21:00-23:00.

Cinci filme, vor fi vizionate în premieră în orașul Constanța, în aer liber după următorul program:

  • 17 iulie – Illusions perdues – Iluzii pierdute, dramă istorică – durata 149 min, producție Franța 2021, – distins recent cu șapte premii César, printre care și Cel mai bun film;
  • 24 iulie – Alcarràs, dramă, durata 112 min – Spania – (câștigător Ursul de aur, Festivalul Berlin 2022) – Câștigător al Ursului de Aur la cea de-a șaptezeci și doua ediție a Berlinalei, filmul spune povestea unei familii de fermieri dedicați cultivării pământului ca meserie generațională, dar pe care provocările noilor vremuri o obligă să-și schimbe modul de viață.
  • 31 iulie – Maigret, dramă, crimă, durata 89 min – Franța – Legendarul actor Gérard Dépardieu revine pe marele ecran în Maigret, cel mai nou film al multi-premiatului regizor Patrice Leconte. Spectatorii vor avea ocazia să-l urmărească într-un rol care-i vine mănușă, cel al comisarului Maigret, personaj iconic creat de romancierul Georges Simenon, care anchetează cazul misterios al unei crime care a îngrozit Parisul.
  • 7 august – Om câine, dramă, durata 108 min – România – (filmat la Constanța) – Mențiune specială a juriului Zilelor Filmului Românesc pentru Scurtmetraj la TIFF;
  • 14 august – Pentru mine tu ești Ceaușescu, documentar, durata 100 min – România – Premiul secțiunii What’s Up Doc în cadrul TIFF.

Pentru vizionarea filmelor nu se percepe tarif. Constănțenii sunt așteptați în fiecare duminică începând cu data de 17 iulie, pentru cinci filme din cadrul TIFF. Locația din Parcul Tăbăcăriei este în spatele restaurantului Zodiac, în apropiere de Satul de Vacanță.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*