Malul lacului Tăbăcărie este ecologizat în week-end. FOTO curatamconstantanoastra.ro
“Curăţăm Constanţa Noastră”, cea mai amplă iniţiativă de responsabilizare civică faţă de mediul inconjurător din oraşul Constanţa, a ajuns la cea de-a patra ediţie.
Pe întreaga durată a lunii aprilie 2017, se vor desfăşura mai multe activităţi concrete de conştientizare şi educaţie non-formală, precum şi acţiuni de ecologizare şi igienizare a parcurilor şi a altor zone selectate.
Primăria Municipiului Constanţa vă invită să vă implicaţi activ în această campanie. Orice contribuţie este binevenită şi apreciată.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Comisia Europeană îndeamnă Grecia, Croația, Italia, Cipru și România să asigure punerea corectă în aplicare a Directivei 2014/89/UE de stabilire a unui cadru pentru amenajarea spațiului maritim. Directiva stabilește o abordare comună pentru ca țările UE să își amenajeze zonele maritime. […]
Lucrările la Cazinoul din Constanța continuă în această perioadă, atât în exterior cât și în interior. La exterior se lucrează la acoperiș și la fațade, unde se retencuiesc, se înlocuiesc ornamentele degradate și se refac […]
Peste 1.000 de stații de cale ferată, aeroporturi, porturi, rute feroviare și navale au fost patrulate, controlate și verificate de polițiștii de la transporturi, în ultima săptămână, pentru siguranța celor care călătoresc. În perioada 10 […]
Be the first to comment