Bunuri contrafăcute, depistate într-un container sosit din Dubai în Portul Constanța

Piese auto contrafăcute, depistate într-un container sosit în Portul Constanța. FOTO Garda de Coastă

Polițiștii de frontieră și vameșii constănțeni au descoperit în Portul Constanța Sud – Agigea, într-un container sosit din Dubai, 16 seturi pentru reparație motor și 57 de piese auto diverse mărci, bunuri susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală al unor mărci cunoscute.

Potrivit Gărzii de Coastă, o echipă comună formată din polițiști de frontieră și inspectori vamali a efectuat miercuri, 23 martie, controlul fizic asupra unui container sosit din Dubai, încărcat cu bunuri ce aveau ca destinatar o societate comercială cu sediul în Republica Moldova. În urma verificărilor amănunțite s-a constatat că în interiorul containerului se aflau 16 seturi pentru reparație motor și 57 de piese auto de diverse mărci, care sunt susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală al unor mărci cunoscute.

Bunurile, cu o valoare de aproximativ 50.000 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea expertizării și continuării cercetărilor. Totodată, polițiștii de frontiera efectuează cercetări pentru punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, la finalizare urmând a fi luate masurile legale.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*