Bogdan Huțucă: Suspendarea temporară a taxei de la Fetești, o soluție cu jumătate de măsură

Încep lucrările la calea de rulare la podul peste brațul Borcea de pe A2. FOTO DRDP Constanța

Președinte PNL Constanța, deputatul Bogdan Huțucă, crede  că suspendarea taxei pentru traversarea podului de la Fetești până la finalizarea lucrărilor la podul de peste brațul Borcea este un lucru bun, dar care este numai o „jumătate de măsură”.

„Taxa de la Fetești va fi suspendată până la finalizarea lucrărilor la podul de peste brațul Borcea. Când se vrea, iată că se poate! Când există voință politică, se pot lua și decizii care să corecteze anumite nedreptăți”, a comentat liderul liberal pe pagina personală de Facebook.

El spune însă că suspendarea temporară a taxei este văzută ca o soluție cu jumătate de măsură, pentru că aceasta nu rezolvă pe deplin nedreptățile cu care se confruntă antreprenorii, firmele și cetățenii din zonă.

„Suspendarea temporară a acestei taxe este o soluție cu jumătate de măsură și nu rezolvă pe deplin modul în care antreprenorii, firmele și cetățenii din Dobrogea sunt direct afectați. Soluția pe care o susțin rămâne una clară pe acest subiect: anularea taxei de pod. Doar în acest fel vom corecta complet această anomalie legislativă instituită de Guvernul Năstase și care există de mai bine de 20 de ani. Cei care locuiesc în Dobrogea și fac afaceri în această zonă merită un tratament corespunzător”, a explicat deputatul constănțean.

Bogdan Huțucă este de părere că locuitorii din Dobrogea și cei care desfășoară activități economice în zonă merită un tratament corespunzător din partea autorităților, care să le faciliteze accesul la infrastructura rutieră fără a impune taxe suplimentare. El cere astfel atât Ministerului Transporturilor, cât și Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNAIR) să continue dezvoltarea, modernizarea și investițiile în infrastructura rutieră a țării.

„Atât Ministerul Transporturilor, cât și CNAIR ar trebui să continue dezvoltarea, modernizarea și investițiile în infrastructura rutieră a României, prin apelul la PNRR și la fondurile europene. Sper ca această suspendare temporară să fie o lecție pentru a lua o decizie mai curajoasă la nivel guvernamental, care să vină în sprijinul locuitorilor și al capitalului românesc”, a mai precizat deputatul Bogdan Huțucă.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat miercuri, 10 mai, că taxa de la Fetești va fi suspendată până când lucrările la podul peste brațul Borcea vor fi finalizate. Aceasta înseamnă că șoferii care traversau zona nu vor mai plăti această taxă pe perioada desfășurării lucrărilor. Ministrul Transporturilor a subliniat că se așteaptă ca lucrările la podul peste brațul Borcea să fie finalizate la începutul lunii august.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*