Bogdan Huțucă, încântat de apropiata numire a lui George Niculescu în funcția de președinte al ANRE

George Niculescu a primit votul Parlamentului României pentru preluarea funcției de președinte al ANRE. FOTO: Facebook Bogdan Huțucă

Președinte PNL Constanța, deputatul Bogdan Huțucă, s-a arătat încântat miercuri, 19 aprilie, că George Niculescu, secretar de stat în cadrul Ministerului Energiei, membru al filialei PNL Constanța, a primit votul Parlamentului României pentru preluarea funcției de președinte al Autorității Naționale pentru Reglementare în Energie (ANRE).

Potrivit liderului liberal, prin activitatea sa, de mai bine de doi ani, la nivelul Ministerului Energiei, George Niculescu a reprezentat Guvernul României în negocieri cruciale pentru securitatea energetică a țării noastre.

„A participat la o serie de întâlniri oficiale, atât cu parteneri strategici ai SUA, precum și cu reprezentanți ai instituțiilor europene sau alte state, pe teme de interes major pentru protejarea și dezvoltarea sistemului energetic românesc, realizări profesionale despre care se vorbește mai puțin dar ne privesc pe noi, toți.  Apreciez ceea ce a realizat ca secretar de stat, pentru că a demonstrat că este un profesionist pasionat dar și dedicat domeniului energiei. Felicitări pentru toate reușitele și succes pentru ceea ce urmează! Mă bucur că, la nivelul filialei PNL Constanța, avem astfel de oameni, pregătiți să conducă domenii strategice ale statului român”, a notat Bogdan Huțucă pe pagina personală de Facebook.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*