Arhiepiscopia Tomsului a luat decizia mutării ceremoniei de Bobotează din Portul Tomis la Catedrală, dar momentul aruncării crucilor în mare va avea loc.
Datorită condițiilor meteo nefavorabile, procesiunea spre Portul turistic Tomis se anulează. Slujba de Sfințire cea Mare a apei se va oficia tot de la ora 11.45, în fața Catedralei arhiepiscopale „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.
După oficierea slujbei de Sfințire cea Mare a apei, în fața Catedralei arhiepiscopale, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, se va deplasa în Portul turistic Tomis, unde va arunca cele trei cruci în apa mării. Evenimentul este programat în jurul orei 13.00.
“Datorită riscului de înzăpezire, recomandăm credincioșilor să nu se deplaseze cu autoturismele personale, ci să folosească mijloacele de transport în comun RATC”, au transmis reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, este vizat de o plângere penală pentru slujba de Bobotează, în care nu s-ar fi respectat regulile de distanțare fizică și de purtare corectă a măștii de protecție. O […]
Primăria Municipiului Medgidia alături de Protoieria Medgidia îi invită pe toți cei care doresc să asiste, luni, 6 ianuarie, ora 12.00, la manifestările organizate cu ocazia Sfintei Sărbători de Bobotează. Evenimentul cuprinde slujba de sfințire […]
Primăria Năvodari îi invită pe toți locuitorii orașului, pe 22 martie, începând cu ora 20:30, să ia parte la o mișcare globală pentru un viitor mai verde. Orașul Năvodari se înscrie în cadrul inițiativei globale […]
3 Trackbacks / Pingbacks