Bărbatul care a făcut scandal în centrul Constanței și a tras cu un pistol cu bile a fost reținut

Mașină de poliție.

Un bărbat în vârstă de 19 ani a fost reținut de polițiștii constănțeni după ce a provocat un scandal în centrul Constanței în urma căruia a tras cu un pistol cu bile, iar o persoană a fost rănită.

În urma cercetărilor într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice și amenințare, polițiști de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Constanța au identificat un tânăr, de 19 ani, bănuit de comiterea faptelor. Astfel, la data 5 septembrie, acesta a amenințat cu acte de violență două persoane în timp ce se aflau pe strada Ștefan cel Mare, trăgând asupra uneia dintre acestea cu un pistol cu bile și provocându-i leziuni traumatice și tulburând ordinea și liniștea publică.

În cursul zilei de astăzi, agresorul a fost depistat  pe strada Cuza Vodă din municipiul Constanța.Dat fiind faptul că acesta avea asupra sa un obiect tăietor și s-a opus reținerii, a fost necesară intervenția polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

Totodată, în sarcina persoanei în cauză, polițiștii au reținut săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, faptă comisă la data de 11 septembrie a.c., în incinta unui imobil din municipiul Constanța, unde acesta ar fi smuls, prin violență, cerceii unei femei, ca urmare a unui conflict spontan între mai  multe persoane.

În urma administrării probatoriului în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. , urmând ca în cursul zilei de mâine să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*