Pompierii constănțeni au fost solicitați să intervină sâmbătă, 3 iulie, în comuna Agigea, după ce un autoturism a fost cuprins de flăcări pe DN 39, care străbate localitatea.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța, la fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD.
„La ajungerea echipajelor, autoturismul ardea generalizat, se lucrează pentru lichidarea. La fața locului o femeie prezintă arsuri de gradul doi pe membrul inferior, în zona gambei. Va fi transportată la spital de echipajul SMURD B Port”, au precizat sursele citate.
În scurt timp incendiul a fost lichidat. Pe parcursul incidentului, traficul în zonă a fost blocat, formându-se cozi pe mai mulți kilometri.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Salvatorii Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța au fost solicitați să intervină duminică, 9 mai, în zona comunei Topalu, pentru a recupera cadavrul unui bărbat din apele Dunării. Potrivit ISU „Dobrogea” la […]
Ca orice poveste frumoasă, şi Festivalul Verii 2016 – Caruselul COOLtural, care a fost alături de dumneavoastră, în Piaţeta Casino din Mamaia, toată vara, a ajuns la final. Ultimul week-end vă invită la o ofertă […]
Primăria Municipiului Constanța a emis autorizația de desființare pentru construcțiile existente pe amplasamentul complexului situat pe strada Primăverii. Demolarea efectivă va începe pe 10 iulie și va dura câteva luni. Lucrările vor începe de la […]
Be the first to comment