Bărbat reținut după ce a amenințat luptători din trupele speciale aflați într-o misiune

Bărbat reținut după ce a amenințat luptători din trupele speciale aflați într-o misiune. FOTO cu rol ilustrativ

Un constănțean în vârstă de 32 de ani este cercetat de poliţişti, pentru ultraj, după ce a ameninţat luptători din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale ce se aflau într-o misiune.

Potrivit IPJ Constanța, în seara zilei de marți, 07 martie, în jurul orei 19.30, polițiștii constănțeni din cadrul Secției 3 au fost sesizați, de luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, cu privire la faptul că, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au identificat, pe bulevardul Tomis, un bărbat de 32 de ani care traversa neregulamentar, fiind în pericol de a fi accidentat de autospeciala poliției.

„Întrucât persoana în cauză a avut un comportament agresiv, nu s-a supus somațiilor luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și i-a amenințat pe aceștia cu acte de violență, s-a procedat la imobilizarea și conducerea acesteia la sediul Secției 3 Poliție”, au precizat reprezentanții IPJ Constanța.

În cauză s-a constituit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

1 Comment

  1. 2 3 bastoane n ar fi dat si ei la baiatu roman tigan si la nevasta lui ce vb ca la usa cortului… macar amenda sa fie cat 400 500 de pui cu bacon

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*